top of page

Bali

Simona

Updated: May 4, 2024


Denumită “Dimineața lumii”, această insulă plină de mister și povestiri magice, este una dintre cele mai populare destinații turistice. Bali este insula celor 1000 de temple și este considerat Ținutul Domnului.


Am zburat cu Lufthansa din Cluj-Napoca, zbor de 2 ore. Am avut escală în Frankfurt 3 ore. Apoi Frankfurt-Singapore 12 ore. Zborul a fost de noapte, iar fetița de 4 ani jumate, a dormit vreo 8 ore. În rest s-a uitat la tv, a ascultat muzică și ne-am jucat pe o cărticică primită de la însoțitoarele de zbor, unde tot îmbrăca și dezbrăca piloții. Am dormit o noapte în Singapore iar în ziua următoare de dimineață, am zburat spre Bali, zbor de 2 ore 45 de minute, cu AirAsia. La întoarce am stat 2 nopți în Singapore. Apoi Singapore-Frankfurt 13 ore jumate, 6 ore escală și apoi Frankfurt-Cluj 1 ora și 15 minute. Noi am ales Lufthansa pentru că atunci, erau cei mai siguri. Era perioada când se tot amânau zborurile. Nu am avut nicio problema.


Am ales un hotel în Ubud, mai retras, într-o orezărie. Puri Wulandari A Boutique Resort & Spa se numește. Tare mult mi-a plăcut. În afară de câteva broaște și spre dimineața ceva scandal între maimuțe, nu se auzea absolut nimic. Căsuțele sunt tradiționale iar mâncarea foarte buna.


Am vizitat Monkey Forest, unde ne-am făcut poze cu maimuțele, contrar a ceea, ce se zice, nu păreau deloc agresive. Prețul a fost de 6$ pentru un adult și 4$ pentru copil. În weekend este cu vreo 2$ mai mult.


Zoo Bali, care este cea mai frumoasa zoo în care am fost până acuma, unde am interacționat cu animalele, le-am dat mâncare.

Prețul a fost 23$ pentru un adult și 16$ pentru copil.


Am văzut Ubud Traditional Art Market, unde făceau live tablouri și bijuterii.


Am fost la cascada Tengenungan, unde am urcat și coborât ceva scări dar mi-a plăcut. Ne-am făcut și porția de mișcare. Lângă cascadă, am văzut Casa cu fluturi, unde au și câțiva fluturi foarte mari, pe care te lasă să îi atingi. Mai era tot acolo un pod de sticla, care încă nu era deschis.


Am văzut și culturile de orez Tegallalang, care ne-au impresionat. Nu am plătit bilet. Se face doar o donație. Noi am lăsat în jur de 10$.

Ne-am dat și în Bali Swing, unde mi-a plăcut foarte mult. De neratat aș zice. Prima dată când mi-au dat drumul, am închis ochii, apoi mi-a plăcut. Te leagă cu frânghii și jos au plase, nu prea ai ce să pățești. Nu lasă copii, spre supărare fetiței, care s-ar fi dat și ea, decât în pat. Am luat bilet la toate leagănele și am plătit 30$. Rochia am închiriat-o cu 10$.

Înainte să plecăm spre mare, am gustat și Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume. Inițial mă gândisem să nu încerc, deoarece am tot citit că ar fi chinuite maimuțele Luwak. Am întrebat câțiva localnici, care au spus că nu sunt deloc chinuite, sunt lăsate libere în plantații și mănâncă cât vor. Iar cele ținute în cuști, pt. a fi văzute, sunt schimbate săptămânal. Așadar am gustat cafeaua. Nu pot zice că mi-a plăcut. Mai mult am apreciat sortimentele cu vanilie, ciocolată, scorțisoară. Ceaiurile mi-au plăcut foarte mult.


Am vrut să mâncam și la restaurantul Taman Dedari, dar la 11:00 ziua când am ajuns noi, nu aveau deschis pt. mâncare, așa că doar ne-am pozat cu zeii.


Apoi ne-am mutat în Nusa Dua, iar în drum spre mare am văzut Pura Lempuyang Luhur care este unul dintre cele mai vechi și mai venerate temple din Bali. Am stat la rând aproximatv 2 ore pt o poza cu Porțile Raiului. Noi am prins ceață, și nu se vedea vulcanul.


La mare, am stat în Nusa Dua la The Apurva Kempinski. L-am ales pt că are un restaurant într-un acvariu. Și îmi doream foarte mult să luam masa într-un restaurant de genu. Nu știam că se poate face rezervare și dacă nu stai în hotel. Este cel mai frumos restaurant în care am fost. La ei nu sunt stele Michelin, dar Bucătarul șef este din Italia și are 3 stele Michelin din câte știu. Lasă și copii doar la prânz. La cina este deschis doar pentru adulți. Restaurantul se numește Koral.


Marea nu ne-a impresionat, intrarea era lina și nisipul fin. Am fost doar pe plaja privată de la hotel. Pt noi a fost ok. La mare am vizitat Garuda Wisnu Kencana Cultural Park, acolo au și cea mai înaltă statuie din Indonezia. Merită văzut. Au și un studio acolo cu haine tradiționale, unde ne-am îmbrăcat și ne-am făcut poze. Prețul a fost 15$ de persoană.


Seara am fost la un restaurant pe malul marii, la Ganesha, unde aveau fructe de mare proaspete. Îți alegeai ce voiai și le făceau acolo în fața ta, pe grătar.


Am mai fost la Bali Safari and Marine Park. Noi am fost noaptea. Foarte tare experiența. Te duc la animale în niște cuști din fier, iar animalele vin până lângă cușca. Leii și tigrii se urcă pe ea. La elefanți, bivoli, zebre, girafe, le-am dat morcovi. Apoi am mâncat în restaurantul din safari, care are pereții din sticlă, iar afară vedeam leii. La finalul vizitei, au făcut un show cu dansuri și foc. Eu zic că merita experiența. Prețul a fost în jur de 90$ de persoană.


A fost prima dată când am văzut așa ceva. Am mai văzut Templul Uluwatu. Aici erau multe maimuțe și destul de agresive. Noi am păstrat distanța.


Mi-au plăcut foarte mult oamenii, veseli și liniștiti, mi-a plăcut verdeața, liniștea, mâncarea, nouă tot ne-a plăcut. Chiar și ploaia.





4,510 views

Recent Posts

See All

Thailanda

Comments


profil.jpg

Îmi place viața, îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă familia și oamenii care au aceleași pasiuni ca mine. Îmi place să citesc, să simt cărțile, să le miros, să le răsfoiesc. Îmi plac călătoriile și îmi place tot ce ține de mâncare. Începând cu: restaurante, ingrediente, poze, rețete și continuând cu gătitul.

Abonare la noutăți 

Mulțumesc pentru abonare la noutățile Carti Gusturi Călătorii | vacante minunate, retete gustoase, cărți cu impact!

bottom of page