Roman câștigător al Andrew Carnegie Medal for Excellence în Fiction 2023, scris de Julie Otsuka.
Romanul începe ca un catalog al regulilor scrise și nescrise pentru clienții unui centru acvatic, dar se transformă într-o poveste puternică despre o mamă diagnosticată cu demență frontotemporală și continuă prin descrierea dragostei, durerii și a neputinței atât a ei cât și a familiei sale.
Am citit greu și cu un nod în gât partea când Alice este internată în azil și m-a durut neputința lor de a o putea ajuta. Este sfâșietor să îți vezi părintele în astfel de momente și această carte ne face să apreciem momentul prezent, să ne bucurăm de viață, de natură și de timpul petrecut împreună. În ultimele momente de viață Alice și-ar dori doar o zi normală, să se poată plimba cu soțul ei. Iar el își dorește să-i mai poată auzi măcar odată vocea.
Prin faptul că Alice nu își făcea niciodată timp pentru hobby-uri, pentru a merge în vacanță, pentru a citi, pentru a învața franceză iar pe urmă se îmbolnăvește, este internată în azil unde moare și nu mai apucă să facă nimic din ce și-a propus, cartea ne învață să facem acum ce ne dorim, să nu lăsăm pe mai târziu.
M-a impresionat foarte tare povestea de iubire dintre Alice și soțul ei. Deși nu își arătau gesturile tandre, ei se iubeau foarte mult. Doar când ea moare, el încetează să o mai aștepte să se întoarcă acasă, să îi amenajeze grădina, să îi păstreze neschimbat patul. Atunci reușește să îi arunce lucrurile și bilețelele de prin casă unde ea își nota ce trebuie să facă, când nu își mai amintea.
Comments